Ocheade inspre bucatarie


 

Imi amintesc, ca si azi, de zilele copilariei mele cand mama framanta aluatul si apoi crestea la cuptor o paine mare si pufoasa, cu patru dungi pe burdihan; imi amintesc de cozonacii cu branza si stafide, cum numai mama stie sa faca, de ardeii umpluti si de ciorbita de perisoare, de sosurile ei si de cum mirosea casa noastra la vreme de sarbatoare, a cetina de brad, cozonaci si sarmalute aburinde…. Imi amintesc cum, impreuna cu fratele meu, ne intrerupeam chiar si joaca, pentru a arunca ocheade la bucatarie de unde venea miros de clatite, ce nu apucau niciodata sa se transforme in „muntele de clatite” promis de mama, caci noi „le topeam”. Imi amintesc de fiecare data cand bunica din partea tatalui imi facea, pe vatra, cea mai buna turta de malai pe care am mancat-o vreodata sau cand o ajutam pe bunica din partea mamei sa framante si sa coaca „lobodarii”. Si de fiecare data, cand rememorez unul din acele momente din copilaria mea, mi-e pofta de ceva bun! Cu gusturile cu care te-ai deprins din copilarie, ramai probabil toata viata, iar eu m-am deprins cu bunul gust. Imi place sa savurez mancarea, la fel de mult cum imi place sa gatesc.

Mi-ar fi placut enorm sa fi avut aptitudini artistice, sa fi putut sa pictez, sa cant la un instrument, sa scriu, sa dansez, sa am voce. Ce este arta pana la urma, daca nu cea mai profunda expresie a creativitatii umane? M-am gandit la toate formele artistice prin care cineva si-ar putea exprima inventivitatea. Apoi am realizat ca arta mea tine de placerea de a gati, am realizat ca atunci cand gatesc reusesc eu, poate cel mai bine, sa imi exprim creativitatea. M-am gandit ca, poate undeva, candva, cineva va fi interesat sa citeasca retetele mele si – de ce nu? – sa le pregateasca si sa le savureze. Drept urmare, trec la fapte! Daca ai aceasta curiozitate, poti rasfoi Retetarul meu.