Suflet de parinte


Dupa o calatorie de aproximativ o ora si jumatate, de la propriul meu domiciliu, zaresc in sfarsit (lung e drumul Gorjului, dar mai lung al dorului!), printre corcodusi si pe sub vita-de-vie care a inceput deja sa-si dezvolte coroana umbroasa, casuta de la tara a parintilor mei. „Profitand” de neatentia parintilor, luati cu treburi si care ma asteptau ceva mai tarziu, am timp suficient sa observ din nou, casuta gri de culoarea cimentului, pe care tata si-a propus sa o coloreze vara asta, chenarele albe ce incadreaza geamurile, geamuri ce sunt acum deschise pentru a intra in casa aerul curat si ultimele raze ale soarelui, florile de care se ingrijeste mama si care stau linistite pe treptele scarilor si pe terasa de la intrare, via plina de struguri inca necopti, pomii fructiferi care au crengile plecate sub greutatea rodului lor si…bineinteles ca observ si linistea aceia de care mi-era asa dor, linistea pe care doar la tara o gasesti! De fiecare data cand ma atinge aceasta liniste, simt parca in propriile mele vene ceea ce simtea poetul: „Vesnicia s-a nascut la sat”… O regasesc pe mama la bucatarie, in asteptarea mea si preocupata sa-mi pregateasca cina. Atat de emotionata si fericita ca ma revede, atat de fericita si emotionata ca o revad! Il imbratisez apoi pe tata, incercand astfel sa cuprind cat mai mult din tot ce inseamna el pentru mine! De tata nu am scris nimic pana acum? Mi-e si mie greu sa cred, cand eu am fost alintata mereu fata tatei. Tata e un tip serios, in care nu ai cum sa nu ai incredere, un om bun. Se spune ca nu avem cum sa ne alegem parintii, cu toate acestea eu ma consider extrem de norocoasa! Cu siguranta voi avea sa scriu mult mai multe despre ei.. Am petrecut un weekend atat de tihnit dar si atat de plin de voie-buna! Am rememorat momente extraordinare impreuna cu o parte din familia mea. De mult timp nu m-am mai amuzat atat de copios. Ai mei, la fel ca de fiecare data, „s-au dat peste cap” sa-mi faca toate poftele. Weekendul este, in schimb, atat de scurt….mereu atat de scurt. Am plecat luni dimineata de la ei, in mare viteza, pentru a nu intarzia la birou. Luni dimineata tocmai pentru ca duminica ar fi fost prea greu si prea brusc sa ma desprind de ei. I-am lasat iar in urma masinii mele, in poarta, facandu-mi cu mana pana cand siluetele lor au devenit doua umbre abia descifrabile. Chiar si asa, am stiut ca mama a plans din nou, pustiita parca, iar tata i-a acoperit umerii. Asa simt si eu de fiecare data cand ma despart de ei…, pustiita. Deja imi e dor de voi, mama si tata!

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Eva spune:

    Atat de emotionant…scrii despre parintii tai; astazi trebuie sa o sun pe mama! Iti multumesc pentru ca ma faci sa cred in continuare ca mai exista oameni cu sufletul curat!

  2. Gabriela spune:

    Draga Eva,
    Eu iti multumesc pentru aprecieri; sunt convinsa ca si tu ai o relatie speciala cu parintii tai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s